Să mori rănit de dragostea de comună

  Fostul „Fiu al comunei”, Dudă Costel, nemulţumit de direcţia în care se îndreaptă comuna, a demisionat şi din funcţia de consilier. Gurile rele susţin că decizia a fost luată în beciul apartamentului din Comăneşti, după câteva păhărele cinstite cu unul dintre confidenţii săi. Să moară rănit de dragostea de comună, nu alta!

new-picture-47

new-picture-48

Anunțuri

Nu e chiar atât de bine

    S-au aşezat apele, s-au mai temperat orgoliile… Putem să discutăm mai liniştiţi despre rezultatele alegerilor de săptămâna trecută. PSD-ul a ras tot! Da’ tot! Aproape ca FSN-ul din ’90. Pulimea a ales povestea socialistă. Vrăjeala liberală nu a mai prins (nici nu mai avea cum, Iohannis e moartea pasiunii). ALDE, tractat de PSD, a reuşit şi el un scor bunicel, propulsându-l pe playboyul Viorel Ilie (primarul Moineştiului) direct în Senatul României. Nu e rău deloc. Ilie, spre deosebire de alţii, chiar are stofă de povestitor. Partea proastă e că puşcăriabilul Benea şi aiuritul de Smarandache îi vor fi colegi.

      Cât despre Zemeş, ce să mai comentăm? Poate doar că scorul obţinut de pnl-işti nu a fost cel visat de ei, ceea ce confirmă ipoteza votului negativ din iunie, pulimea zemeşeană (ne-am inclus) taxând aroganţa fostului primar. Misiunea actualului primar nu pare a fi deloc uşoară (ce-i drept îi mai rămâne şi varianta înrolării în PSD).

Pe 11 vor fi alegeri

   Iohannis spune că trebuie să ieşim la vot. Cu purcel, cu căţel, e musai să votăm. Da, el care beneficiază încă de câteva case „moştenite” ilegal, crede că votul nostru este important. Pentru cine, ne întrebăm retoric? Sau… pentru ce?

     Dragnea, pe de altă parte, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, consideră că a venit timpul ca poporul să învingă „Sistemul”. Pe bune?

    Fraţilor, dacă ei susţin că trebuie să ieşiţi la vot, atunci ieşiţi, c-or fi ştiind ei ceva, doar nu i-aţi fi votat, acum ceva timp, chiar de proşti. Pentru zemeşeni, lucrurile stau cam aşa:

  • primarul este PNL-ist şi o are pe Alina în coaste. Cum care Alina? Gorghiu, preşedinta PNL-ului, Udrea lui Iohannis. Ar fi cam naşpa să nu pupe 1200 de voturi zemeşene (şi nu le va pupa).
  • pentru Camera Deputaţilor, din partea pnl-iştilor candidează molcomul Ionel. Palăr Ionel.
  • pentru Senat, din partea aceluiaşi partid istoric, se agită Fenechiu Daniel Cătălin, fost ppdd-ist.
  • din partea PSD-ului, pentru Camera Deputaţilor, se zvârcoleşte Vlase Gabriel, un număr doi perpetuum al găştii psd-iste băcăuane.
  • pentru Senat, legaţi la ochi şi la nas, puteţi să scăpaţi ştampila pe pupilul defunctului Sechelariu, puşcăriabilul Dragoş Benea. Smarandache Alexandru, rubedenia fostului primar Dudău Costel, se află şi el pe lista „prafului în ochi” propusă de psd-işti.

   În concluzie, dragi zemeşeni ieşiţi la vot! Niciunul dintre candidaţi nu merită voturile voastre, dar ieşiţi pentru că asta v-o cer Iohannis şi Dragnea, produsele abjecte ale unui SISTEM pe care tot noi l-am creat, prin acelaşi mecanism democratic: VOTUL.

15288492_939609209505927_3337086594619378596_o15327514_1269249156472588_7464907417775967495_n

Fie roata şi pătrată, tot se-ntoarce ea odată!

   Nici  nu aburcase bine în scaunul voievodal Măria Sa Dudă, că-l şi trimise pe predecesorul său, actualul poliţist local, Şelaru Ioan, pe schelele Mănăstirii Stirigoi, pe motiv că banii investiţi de către Primăria Zemeş nu se regăseau în lucrările executate sub atenta supraveghere a fratelui Emilian. Şi dă-i şi luptă!

   După patru ani de zile, actualul primar Tudosă Răzvan îl numeşte şef al comisiei de recepţie pentru (deja) celebrul bloc de garsoniere de la Modârzău chiar pe Măria Sa Dudă. Motivul… acelaşi: lucrările efectuate nu justificau nici pe departe cârca de bani publici investită. Spre deosebire de Şelaru Ioan, Măria Sa Dudă declină oferta, mulţumindu-se să declare că EL nu are nicio legătură cu calitatea lucrărilor. Păi bine Măria Ta, şi cu promisiunile de dinaintea campaniei electorale cum rămâne? Despre realizările fluviu, nimic?

new-picture-33

   Logice şi remarcabile sunt prizele situate chiar deasupra chiuvetei.

1

2

3

4

5

Cum a câştigat administraţia zemeşeană miliarde de lei din drama „sinistraţilor”

   Şi cum s-au croit campanii electorale pe spatele lor, am adăuga noi, doar pentru că, nu-i aşa, scopul scuză mijloacele!

   N-am mai fi postat nimic până hăt-hăt, spre sfârşitul anului, dacă n-am fi frunzărit înregistrarea video a celei mai recente şedinte ordinare a Consiliului Local Zemeş, din care nu am reuşit să bifăm nicio iniţiativă relevantă a actualei administraţii, ci doar un jet de ură îndreptat împotriva celor care, acum aproape şase ani de zile, au fost nevoiţi să-şi părăsească gospodăriile din cauza emanaţiilor de gaze de sondă, hotărârea de evacuare fiind luată de către Comitetul Local de Situaţii de Urgenţă Zemeş. Debranşarea de la reţelele de alimentare cu gaze şi energie electrică, la fel.  Toate acţiunile de „urgenţă” aveau ca dată terminus „eliminarea cauzelor care au condus la evacuare”.

      Au trecut aproape şase ani de zile. Familiile tot evacuate sunt şi gazele tot acolo au rămas. Vina aparţine, bineînţeles, „sinistraţilor”. În atâta amar de vreme ar fi putut să elimine gazele de unii singuri (ce-i drept au mai şi făcut-o, involuntar), fără să aştepte intervenţia autorităţilor plătite inclusiv din bănuţii lor. Nu au nicio relevanţă adresele prin care au cerut rebranşarea la „utilităţi” sau iniţierea demersurilor necesare pentru eliminarea gazelor de sondă. Paraziţii ar fi putut, în schimb, folosindu-se de câteva baloane, să încerce captarea gazelor din sol şi eliminarea lor în atmosferă prin înţeparea acestora cu ajutorul dronelor.

new-picture-39

     Că se trezeşte nu ştim ce minte odihnită să ceară socoteală „sinistraţilor” pentru averile cheltuite chipurile din bugetul local pentru cazarea acestora, e una (nu are acces la informaţii). Dar când un ales local face acelaşi lucru, având toate informaţiile la dispoziţie, îţi cam vine să te-ntrebi când naiba mai vine şi schimbarea aia pentru care tot votăm din patru-n patru ani. Când naiba va fi izbită şi comuna Zemeş de norocul întruchipat de câţiva aleşi care să ştie să citească?

    Pentru Răzvănel, Viorel şi nea’ Areş, toţi săraci lipiţi pământului, dacă e să consultăm declaraţiile de avere publicate pe site-ul Primăriei Zemeş, nu scriem decât atât: „Ruşinică, ruşinică, ruşinică!”. Ei ştiu cel mai bine că, din 2010 şi până în 2014, din bugetul local nu a plecat niciun leuţ pentru achitarea facturilor „paraziţilor”, din simplul motiv că ele nu au existat. Nu au existat şi… nu există. Utilităţile clădirii din interiorul Bazei Sportive sunt asigurate de către SC OMV PETROM SA. În plus, racordarea la reţelele de gaze şi energie electrică a putut fi realizată tocmai pe fundalul dramei „paraziţilor”, firma petrolieră, în încercarea disperată de a camufla situaţia dramatică a acestora, autorizând în regim de urgenţă branşarea.

     Ce-i drept, nu ştim cât s-a cheltuit din 2014 şi până acum. Suntem siguri că o avere. Ştim, în schimb, cât au câştigat administraţia zemeşeană şi unii aleşi de pe urma „paraziţilor”. Câteva sute de mii de euro. Dacă unii aleşi s-au trezit cu căbănuţe pe marginea lacului sau cu flote de maşini noi-nouţe, administraţia zemeşeană s-a ales cu un bloc de locuinţe. Da, e vorba despre blocul de la Modârzău atât de „electoralizat” în ultima vreme. Pentru cei care nu ştiu încă, el a fost cedat moca de către aceeaşi firmă petrolieră pentru „rezolvarea problemelor sociale apărute”, imediat după explozia din decembrie 2010. Fostul primar, actualul poliţist comunitar, d-l Şelaru Ioan, poate confirma acest lucru (faxul prin care i s-a propus încântătoarea afacere, existând încă în arhivele Primăriei Zemeş). Ca să vă faceţi o idee despre valoarea de inventar a blocului, putem să vă oferim următoarea informaţie: valoarea de inventar a fostei cantine muncitoreşti, situată în vecinătatea Motelului Zemeş, este de 6 miliarde de lei. Da, pentru dărăpănătura aia, SC OMV Petrom SA cere 6 miliarde (mastercheful Iojă Vasile a confirmat suma)! Vă puteţi imagina valoarea de inventar a blocului?

      Şi dacă n-ar fi fost aşa şi tot nu ar fi fost normal ca aleşii locali, plătiţi din banii noştri pentru a ne ajuta în situaţii nefericite de genul celei în discuţie, să-şi facă probleme nu pentru că n-au rezolvat cauza situaţiei, ci pentru că „paraziţii” contribuabili au halit firimiturile dezmăţului lor financiar. Păi bine măi Răzvănele, de câte ori crezi Măria Ta că am întors ochii atunci când, deşi te-ai jurat că nu mai ai nicio treabă cu fostul business, îţi omorai după-amiezele simulând lehamitea profesiei de instructor auto? Sau când, pe banii contribuabililor, ai servit şi Domnia Ta un sejur la mare? Păi bine măi Viorele, tu chiar crezi că nu ţi-am admirat sârguinţa cu care-ţi alimentezi buticul exact în mijlocul programului? Voi sunteţi ăia care, în loc să vă preocupaţi de rezolvarea cauzei pentru care atâtea persoane au fost evacuate din propriile gospodării (unde-şi plăteau utilităţile şi contribuţiile la salariile unora ca voi), acum şase ani de zile, vă gândiţi la cum să-i lăsaţi în fundurile goale în plină stradă pe motiv că seacă bugetul local? Pe bune? Prezentaţi public cheltuielile aferente cazării „sinistraţilor”. După ce că n-aţi făcut nimic pentru recuperarea prejudiciului cauzat de evacuarea Corpului A al Şcolii Ştefan cel Mare, lăsând în seama „paraziţilor” lupta cu SC OMV Petrom SA, acum vreţi, cu orice preţ, să-i puneţi cu boturile pe labe. Dacă sunteţi invidioşi pe cei cărora le-a sărit casa în aer, au stat în spitale având arsuri de gradele II şi III şi au fost obligaţi să-şi părăsească agoniseala de-o viaţă, doar pe motivul că nu plătesc utilităţi (deşi un proces întins pe atâţia ani de zile împotriva celei mai mari firme din România bate la funduleţ ca sumă şi mama utilităţilor), atunci nu uitaţi că, dacă vă doriţi ceva cu adevărat, se poate îndeplini.

   În încheierea postării (ne-am cam lungit cu scrisul), nu vrem decât să-i asigurăm, încă o dată, pe „paraziţi” de tot sprijinul şi de respectul nostru pentru că nu au cedat până acum în faţa unei maşinării infernale şi pentru că au rămas uniţi (toate familiile evacuate, cu excepţia celei afectate de exlozie – caz penal-, având acelaşi avocat).

cheltuieli

rebransare

familii-evacuate

  P.S.: Blocul de garsoniere de la Modârzău nu va fi ocupat de către familiile evacuate, rămânând la discreţia administraţiei zemeşene. Acţiunea de cedare a clădirii a fost privită, încă de la bun început, cu suspiciune de către familiile evacuate, SC OMV Petrom încercând astfel să închidă lanţul proceselor civile şi penale deschise ca urmare e exploziei din decembrie 2010. În plus, mutatul cu cortul, la fiecare câţiva ani, pe fondul pasivităţii administraţiei zemeşene, nu poate reprezenta cheia dramei celor care au fost obligaţi să-şi părăsească gospodăriile nu din cauza unor calamităţi naturale, ci din cauza neglijenţei criminale a SC OMV Petrom SA. Nu vrem să cobim, dar drame de acest gen vor mai fi. Au mai fost şi vor mai fi. Întreaga localitate „stă pe un butoi cu pulbere” (declaraţia aparţine fostului  inspectorului guvernamental Hură). Dacă administraţia zemeşeană nu reuşeşte să se descurce cu câteva familii, ce va face cu câteva sute? În mod sigur, sejururile la mare nu vor fi întrerupte.

Prima sedinţă filmată a noului Consiliu Local Zemeş…

   … s-a desfăşurat sub semnul stângăciei (nu s-au respectat două articole ale legii215/2001 care prevedeau supunerea spre aprobare a procesului verbal al şedinţei anterioare precum şi a ordinei de zi). Baciul Ungurean(u) Eugen, cântăciosul cu aspiraţii moguliene, a reuşit, prin intermediul unui singur cameraman, să-şi facă o intrare nu lipsită de impact emoţional asupra aleşilor locali zemeşeni.

      Chiar dacă de la şedinţă au lipsit atât viceprimarul cât şi primarul comunei (plecaţi la specializări grele pe litoralul românesc), preşedintele de şedinţă, respectabilul Adrian Anton, a reuşit să-i imprime ritm (şedinţei), doar spre finalul ei rămânând puţin năucit, când a aflat din gura baciului Ungurean(u) că s-au cam încălcat nişte articole. Păi, să-i dai 80 de euro fără TVA, să-l primeşti în casa ta, pentru ca, mai apoi, să-ţi dea cu legea 215 între ochi?

     Lăsând ironiile deloc folositoare deoparte, putem afirma cu suflu patriotic că lucrurile par a se îndrepta. Filmarea şedinţelor este mai mult decât utilă, oferindu-le alegătorilor posibilitatea să deţină controlul asupra activităţii consilierilor locali. Şi mai bine ar fi dacă, pe site-ul Primăriei Zemeş, ar fi postate linkurile către aceste filmări (nu toţi au timp să caute în imensitatea www „exclusivul” baciului Ungureanu).

     Cât despre şedinţa în sine, la fel, numai lucruri de bine. E îmbucurător că învăţământul zemeşean a devenit prioritatea zero a administraţiei locale. Unde mai pui că până şi Borel a ajuns să ceară buletinele de analiză a apei, aceleaşi pe care, atunci când era viceprimar, a refuzat cu fermitatea unui gângav, să le facă publice.

New Picture (37)